24 apr. 2017

Între postmodernism și prost-modernism

Suntem asaltați de la o vreme de poezia proastă. E ca mizeria care nu poate fi curățată de pe parbriz decât dacă folosești chimicale puternice. Toată această pseudopoezie pusă sub semnul postmodernismului nu face decât a contura diferențele imense dintre postmoderniștii autentici precum Alexandru Mușina, Florin Iaru, Ioan Es.Pop și noua generație care se chinuie să scrie aparent la fel. Dacă la primii aveam o inovație a limbajului, ascunderea unor mesaje în textualism căutat, o ironie bazată pe o cultură bine aprofundată la noua generație poetică nu avem decât o mâzgă cleioasă ascunsă sub o mare de zgură în vorbe.

Volum după volum, această ...moarte a poeziei, nu poate fi pusă decât sub o singură umbrelă prost-modernismul. Diferența majoră între prost-modernism și postmodernism este lipsa de cultură. Acolo unde postmoderniștii citeau prost-moderniștii citează cu aproximație, acolo unde primii gândeau ultimii se aruncă în cuvinte ale căror sensuri nu le înțeleg. Mai mult, acest prost-modernism pare a adopta partea întunecată a DEX-ului ca formă de exprimare.

Se speră că sub potopul de înjurături, de cuvinte la limita limbajului se va aglutina un alt fel de poezie. Ei bine aici au dreptate. S-a conturat poezia născută moartă, poezia fără metaforă, viziunea fără limbaj. Citim o poezie plată și răsuflată ca ziarul de acum două zile. În tot acest univers de zbatere poetică reviste de prestigiu nu fac decât să încurajeze prostia, micimea, urâtul estetic doar din dorința stupidă de a fi pe val. Deși au mari probleme cu echilibrul se cred ...surfiștii mării literare de azi.

10 apr. 2017

Cercul poveștilor lui Jenică Chiriac

 Povestirile scrise de Jenică Chiriac au ceva din farmecul poveștilor de altă dată. Are ceva sfătos în modul în care povestește care face ca totul să pară a fi o întâlnire cu bunicul în fața unui șemineu în care arde liniștit focul. O fi poate stilul, o fi ceva din farmecul povestirilor, nu știu dar, aceasta este senzația pe care o simți cititind.

În Cercul s-a închis Jenică Chiriac se îndepărtează de matricea sa literară atât de bine conturată în Tușa Gherghina doftoroaia satului în 2014. Mijloacele la care apelează sunt aceleași dar parcă ceva din farmec s-a pierdut.

Urmărește viața unei familii bogate care prin reîntoarcere la natură reușeste să-și redescopere filonul vieții, al bucuriei și al dragostei. Totul pornește într-un oraș mare, forfotind de posibilități, cu o scenă a unui bal unde domnul și doamna sunt invitați. Vedem pregătirile, foiala servitorilor, fandaxiile doamnei și nepăsarea studiată a domnului, vedem primirea și tot acest balon al aparențelor. Totul este descris frumos și spumos cu puternice accente vizuale. Balul a fost un succes iar după, întră în scenă personajul bunicului, cel mai interesant conturat din tot romanul.

Cursul vieții acestea pline de realizări, pline de viteză e zguduit de observațiile bunicului despre viața de familie, despre faptul că nepotul a început să se drogheze cu droguri ușoare iar fiica cuplului pare apatică și dusă într-o altă lume. Nici coeziunea familiei nu este bine susținută de membrii ei, totul stând a se prăbuși ca într-un joc de cărți.