15 ian. 2018

Dirijorul de cuvinte apreciat la Oravița

La ediția XXX-a Festivalului Național de Literatură „Eminescu la Oravița” din 15-16 ianuarie volumul de poezie Dirijorul de cuvinte a câștigat un premiu pentru volume de poezie tipărite. Premiul constă în publicarea unui manuscris într-un tiraj de 100 de exemplare pe cheltuiala organizatorilor.

10 ian. 2018

Tudor Cicu – fata cu smochine. recenzie în revista Boema din ianuarie 2017

Poveștile se pare că nu au dispărut cu totul în aceste zile nebune pe care le trăim. Avem o poveste învelită într-un parfum nostalgic  în romanul Fata cu smochine semnat de Tudor Cicu. Ca în toate poveștile bune și această poveste de dragoste pornește pur și simplu din întâmplare.
Vlad, un licean cu înclinații literare, locuiește cu chirie într-un apartament la o familie formată dintr-o doamnă Lucia, pe la patruzeci de ani și soțul ei nea Nelu. O familie cu bune și cu rele. Doamna cam iubăreață pune coarne domnului care îi înmoaie tradițional oasele. După o astfel de idilă doamna părăsește domiciliul conjugal și se mută undeva în zona portului din Constanța, la mama ei. De aici pornește totul. Tânărul Vlad este  trimis de nea Nelu cu misiunea împăcării. Misiunea eșuează dar Vlad cunoaște o fată care vindea smochine.

Apoi acțiunea se împletește pe două planuri. Avem mai întâi plin de  sentimente jurnalul Adrianei, unde gândurile fetei o iau uneori la galop și urmărim viața lui Vlad. Ca o interfață este verișoara Mona care reface legătura dintre cele două personaje.
Fiorul de dragoste este urmărit gradat, temperat și cu mare măiestrie de autor. Pe alocuri se poate observa că această poveste a avut la bază o trăire adevărată și că romanul nu este numai ficțiune.
Iubirea se finalizează într-un mod trist printr-o serie de dezvăluiri care fac ca tot ceea ce ați citit până atunci că fie văzut într-o altă lumină.

4 ian. 2018

Sentimente

Au căzut secundele din minut
Și infinitul s-a sfârșit
Urma de pas ți-o sărut
Cu buze ce mi-au ruginit.

Capul mi-e plin de himere
Sunt poate un pește uscat
Port solzii în mine,fără vrere
Ca un popă căzut în păcat.

Am făcut o praștie de sentimente
Să pot trage mai bine
Soldatul prost, plin de regrete
Ratează mereu inima din tine.

Acum trist mă sinucid în poezie
Ca un brad în mijloc de câmpie.


3 ian. 2018

Recenzie la Aventura secundei de Vasile Mandric

Vasile Mandric este un poet care poate fi asemuit cu vinul - cu cât trece mai mult timp cu atât devine mai bun. Volumul său Aventura secundei este de fapt o carte colaj. Avem o primă parte Aventura secundei care conține sonete scrise în 2016 și un rest alcătuit din grupajele intitulate Timp, Anotimp și Clipe care conțin poezii scrise între anii 1955- 2016. Ei bine acest lucru este vizibil nu numai din datarea făcută de autor, este drept cu inconstanța specifică unui poet, dar, și din simpla citire. Sonetele din 2016 sunt parcă construite de un maestru care se joacă cu timpul, cu secundele și care brodează în jurul acestor noțiuni într-o formă rafinată povești care mișcă sentimentele cititorului. Nu același lucru se poate spune despre celelalte poezii. Această inegalitate a calității ne arată de fapt ceea ce am spus la început – Vasile Mandric devine mai bun în exprimarea sa poetică odată cu trecerea vremii.